Reanimare

Nu-mi place sa ma plang. Nu mi-a placut niciodata. O fac doar cand pur si simplu nu mai pot si de cele mai multe ori, ma plang, la persoane random iesite la intamplare carora le cer scuze, si pentru acum, si pentru atunci, si pentru data viitoare. E tarziu. Doarme si Hyp, deci chiar e tarziu. Titlul si continutul post-ului sunt un oximoron privit ca intreg. Ma simt mort de aproape 2 ani iar singurele momente cand sunt inca viu sunt cand vorbesc cu mine. Cam ca acum numa' ca nu mai citeste nimeni. Nu mai exista acel tu care trage concluzii dupa. Desi parca-s vrea s-o faci. Sa-mi infirmi sau confirmi parerile legate de mine. Sa-mi dai o mana de ajutor (desi as avea nevoie de mai multe). Lacrimile sunt pentru prosti, trist e c-am fost un prost toata scurta mea existenta :D. Daca n-am obrajii uzi nu inseamna ca nu plang iar daca zambesc nu inseamna ca sunt bucuros - de fericit nici nu se pune problema. In fine, am ajuns la concluzia sadica ca pentru a supravietuii trebuie sa renunt la mine. Nu stiu cum... Nu stiu de unde. O pauza. Un pic de liniste vreau. Deodata linistea costa cam mult iar haosul imi da sangele in clocot. De ce oamenii buni nu primesc ce merita? Insa cei haini, parsivi, lasi, prefacuti, primesc exact ce ar merita cei buni. Daca sunt o astfel de persoana de ce sunt eu exceptia? Om bun nu sunt. Poate intentile mele or fi onorabile insa mai am mult de lucrat la metoda. Scopul nu scuza mijloacele, copii. N-as vrea sa vorbesc concret despre problemele mele pentru ca as plictisi pe multi. Iar daca nu vi s-ar parea grave mi-as bate prea mult capul incercand sa contrazic pe multi. Nu sunt facut sa stau pe loc. Sunt un perfectionist lenes. Prin excelenta imi vad interesu. Pana acum ceva timp, EU eram ultima persoana la care ma gandeam. Iar cand ajungeam sa ma gandesc la mine o faceam in asa fel incat sa supar foarte putina lume, sau chiar deloc. Poate ca e timpul sa-mi vad interesu. Poate ca... cand esti baiat calumea lumea te ia de prost. Un big up Cumicu? Anyone? Nici nu cred ca are nevoie. :) Nu ma consider artist. Nu ma consider nici macar scriitor desi... asta fac acum, scriu. Iarasi ascuns de ochii lumii sub fatada de piatra sta ascuns un binefacator, un modest, un generos, pe care in seara asta il omor cu mana cu mana mea. Ramane demonul, Enhim... Tweet...Altfel... Tot coarne are...

Sell my soul to the Devil (check*)

La multi ani!

Urmeaza scris ca din plictis
O foaie pe ultima banca din ultima alee a parcului
Caligrafic scris de vis
In surdina ecoul copiilor deschid cu emotie parca inserez acu

si...


Sunt unul dintre ei
Desi vreau sa inchei
Desi Vreau sa ma iei
Desi simt ca nu vrei
Ca-mi traiesc scopul
E tarziu afara, e luminat blocul

Astazi stiu ca e pe bune
De fiecare data m-astept de parca sunt sortit la glume
desi orele astea trec parca nebune
Eu sunt prins la mine acasa, parca scot spume
Parca mai ieri eram copil, loc rezervat la locul de joaca
Jungla de ciment, simteam atingerea violenta a asfaltului
in prisma celor intamplate parca nu mai beau apa
de cand imi face cu ochiu paharu din pricina aparatului
N-as rezista o zi fara licoarea neagra
Topita in cuburi de zahar, da' ce stiam eu p-atunci
stiam doar sa visez, amintirea unei veri ce parca ma seaca
Dand branci in stanga si-n dreapta eram toti la joaca p-atunci
ACUM? Ce stiu ei?
Parca au uitat ce inseamna libertatea de-a fi copil
sa grabesc sa creasca, dau foc la fitil
asteptand sa arda, sa le creasca mustata, ei sunt cei
Nu ne vor lasa sa ne fumam batranetea
Dau foc imaginatiei asa de devreme, li s-a urat de flori si petale
eu n-am sa uit, ajungeam acasa, in genunchi sange si maini murdare
si desi eram copil sa-mi dau seama cat eram de fericit
inca zambesc, inca mai e timp
Dar ce sa stie ei care-i rostul
Afurisit fie ingerul ce si-a parasit postul
Parca aud glas de copii reinvigorand adapostul
Dezamagire, 2 copii ce se grabeau acasa
Au uitat cu totii ce-i frumosul.

Astazi stiu ca e sarbatoare
c-acum cic-am crescut si-s baiat mare
pot sta singur pe propriile picioare
Renuntand la carjele materne ca la niste haine murdare.
Dar oare? cat e de dificil te intrebi, raspunde nimeni
raspund eu, pe cuvantul meu, de-ai fi ca mine
Am fi prea multi de eu pe pamantul asta negru, asa e mai bine
Nu te agita... Raspunsul va veni fie ca iti convine
sau nu, oricum baiete, nu mai fi ipocrit fi zi de zi tu
Spun asta degeaba asteptand s-apara
Destul vreau eu sa par ca le stiu pe toate
cand defapt sunt un simplu scriitor ce sta sa moara
Moarte, ea credea ca stie si ca poate
pan-a ramas intr-o zi in libertate
si-atunci a ramas pe credit reciprocitatea
Astazi te iert maine te ierti... si asa mai departe
Am plecat in drumul meu sumbru pe alee nascocita in minte
Serpuind prin ceata ca prin labirinte
In ceteatea zanelor ce le port sub piele
Intr-o zi : Ne vom duce cu totii, si noi, si ele...

Astazi din pacate stiu ca-i parastas
E in memoria ceasornicarului cu maini tremurande
si-a tras pe nas duhul sa incerce a-l ascunde
si nu i-a iesit... si-a ramas fara glas
Intr-un ceas fata asta imi sta pe limba
Inchin un pahar in cinstea inocentei ei
Eu si ai mei bem intr-o cu totul alta problema, chit ca-i simpla
Era fata din poveste Astazi este
maine scoasa din pamant si teste
ii intuneca mintea incercata
Pacea doar un vis atins de cei ce si-au pierdut judecata
Astazi e invers. Astazi oameni rai, li se ridica statuie
Eu un simplu scriitor, un muritor de rand, dar cine nu e
Agatat de firul timpului ca ultima sansa
e un vis frumos si nu vreau sa ma trezeasca
Un pic confuz, unde vad eu frumosul
simplu nu e, dar prefer sa mi-l imaginez c-altfel
Raman un simplu drac intr-o armata de demoni
si n-am de gand sa fiu pionul
OARE cititor falnic parcurs aceasta poveste
Te intrebi unde-i rima, ei bine, nici ea nu este
Am omorat-o aseara o data cu ficatul meu
pe care ti-l prezint, incantat, sa fie asa mereu
Din cand in cand trebuie sa-mi intunec judecata ca sa-mi vindec ranile din inima
Durerea e divina, mai e un pic si-o sa vina
Astazi sunt un capitol inchis ca un nasture
Stii bine dragul meu sau draga mea
Pentru torace nu exista plasture...

Sfarsit de poveste.